Recomandări

Postul, curăţirea trupului, minţii şi al sufletului

Postul, curăţirea trupului, minţii şi al sufletului
Vieţi.ro
Scris de Vieţi.ro

Postul şi rolul lui în viaţa credincioşilor

Prin cuvântul „post” noi întelegem o înfrânare de la mâncăruri, dar şi de la toate dorinţele rele. Postul în acelaşi timp  este şi un act de cult ( o faptă de cinstire a lui Dumnezeu) ,o renunţare de bunăvoie la ceva care ne este îngăduit, izvorât din iubirea şi respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci şi de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti spre uşurare şi curăţire de păcate.

Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei şi tot el ne învaţă că doar prin post şi rugăciune reuşim să ne îndepărtă de cel rău.

Dacă nu aţi ţinut post niciodată, puteţi să începeţi cu miercurea şi vinerea, Ajunul Bobotezei — 05 ianuarie— apoi cu posturile mici( Postul Sf Petru şi Pavel—08 iunie, 28 iunie—, Postul Adormirii Maicii Domnului — 01 august, 14 august— , Postul Naşterii Domnului — 14 noiembrie, 24 decembrie—). Nu trebuie să gândiţi că este ceva greu, deoarece, sufletul nostru are nevoie de asta şi abia după ce vă veţi mobiliza la un nou stil, veţi simţi şi bucuria şi veţi ajunge să ţineţi toate posturile din an, inclusiv Postul Sfintelor Paşti.

Mulţi se tem de faptul că există prea puţine preparate de post şi de aceea le este foarte greu. Ei bine există atât de multe variante de a înlocui carnea, laptele şi oul, încât ai să rămâi surprins. E nevoie doar de  imaginaţie şi postul va deveni mult mai usor de ţinut. 

 

 

Despre autor

Vieţi.ro

Vieţi.ro

Lasă un comentariu