Modă şi Frumuseţe

Bicarbonatul de sodiu, ingredientul minune

bicarbonat de sodiu
Vieţi.ro
Scris de Vieţi.ro

 Bicarbonatul, ideal pentru frumuseţea ta

   Bicarbonatul de sodiu se găseşte în comerţ, la alimentară sau farmacie, şi este destul de ieftin, nu are efecte secundare şi nu creează obisnuinţă. Se obţine în urma evaporării apei din lacurile sărate. Este un produs biodegradabil şi nu este toxic, este solubil în apă şi usor abraziv.

       Mulţi dintre voi ştiţi despre bicarbonatul de sodiu că este bun pentru gătit, fără să ştiţi câte beneficii mai are înafară de bucătărie.

      Ca să vă convingeţi, după o zi stresantă şi obositoare, o baie în cadă cu o jumătate de ceaşcă de  bicarbonat  neutralizează acizii de pe piele şi elimină eficient orice urmă de transpiraţie. De asemenea, atunci când este  în apă, bicarbonatul duce la înmuierea perfectă a pielii şi astfel poate calma iritaţiile. Puteţi calma rapid o iritaţie a pielii bebeluşului adaugând două linguriţe de bicarbonat de sodiu în apa caldă (nu fierbinte) în care-l îmbăiaţi. Poate vindeca inclusiv arsurile solare.

     Dacă aveţi probleme cu mătreaţa sau părul se îngraşă foarte repede, nu ezitaţi să puneţi o linguriţă de bicarbonat de sodiu în şampon. Îl agitaţi până se dizolvă şi apoi îl folosiţi ca pe un şampon normal. Clătiţi bine părul şi veţi vedea rezultatul imediat după prima spălare.

     Problemele acneice se pot ameliora, dacă preparaţi bicarbonat de sodiu cu puţină apă, iar pasta obţinută o masaţi 30 de secunde după care o veţi lăsa să acţioneze 10-15 minunte. Clătiţi bine cu apă călduţă şi repetaţi procedeul de 3 ori pe săptămănă.

    Bicarbonatul de sodiu este ideal pentru exfolierea unghiilor. Puneţi bicarbonat de sodiu pe periuţa de dinţi şi frecaţi înainte de îndepărarea cuticulelor. Imediat după clătire, unghiile sunt pregătite pentru lac.

    Albirea dinţilor  se poate realiza amestecând pasta de dinţi cu bicarbonatul de sodiu, spălând dinţii obişnuit. Rezultatul se va observa imediat după prima spălare, pasta acţionând ca un produs de albire profesional.

   Gargara cu o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu în apă îţi împrospătează respiraţia, dar şi previne apariţia aftelor bucale şi ajută la vindecarea lor.

    Elimină balonarea. Deoarece balonarea este provocată de multe ori de aciditatea excesivă, tratamentul cel mai bun poate fi o bază, pentru neutralizarea celor două. Amestecă bine o linguriţă cu vârf de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă de 250 ml şi bea-l până la fund.

    Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit şi în curăţenie. Amestecat cu apă se poate folosi la curăţarea geamurilor, oglinzilor, frigiderului, înlătură zgârieturile de creion de pe perţi, curăţă încălţămintea. Se poate pune şi în maşina de rufe, obţinând rufe mai curate.

 

 

 

 

 

Despre autor

Vieţi.ro

Vieţi.ro

Lasă un comentariu